Pe Lepșa într-o sâmbătă

Published by hoinaru on

Lepșa este unul dintre traseele despre care am aflat abia când făceam școala moto și am început să caut diferite infromatii. Auzisem, văzusem și citisem despre Lepșa că ar fi un fel de Mecca al virajelor, în același timp și un loc foarte periculos din cauza apex-urilor târzii.

De data asta nu am plecat la drum cu vălenarii ci cu bucureștenii, mai exact vecinii mei de cartier.(nu am mai zis dar o spun acum, sunt cei mai JMECHERI)

Era prima dată când ieșeam la plimbare cu ei,  în afară de doi dintre vecini, nu îi cunoașteam pe restul. La opt și jumătate dimineața ne-am întâlanit cu toții și am plecat la drum. Prima oprire a fost în Buzău, am mâncat câte ceva, am băut o cafea și am mers mai departe spre Focșani, unde ne-am oprit tot la o benzinărie. De dată asta câțiva din membrii grupului și-au verificat presiunea la roți. Am zis să verific și eu, pe modelul “Monkey see, monkey do”, așa am aflat spre surprinderea mea de ce în ultima vreme Hoinarul nu se mai lasă odată cu mine pe viraje și aderența era îndoielnică. Iar asta se întâmplă din cauza faptului că anvelopeple mele erau umflate tun! Spre norocul meu, am plecat la drum cu oameni mult mai experimentați ca mine. Practic am mai învățat ceva weekendul asta.

Imediat cum am intrat în primul rond și m-am înclinat mi-a revenit zâmbetul pe buze și fața aia tâmpă de fericire. Am ieșit din Focșani și parcă începea să se vadă “templul” undeva în zare, marele munte pe care urma să îl traversăm și să străbatem toate virajele lui.

Deși eram conștient că nu cunosc traseul și fusesem atenționat să fiu atent cum abordez acest traseu recunosc că a fost imposibil să nu mă ia valul. Cum am început să urcăm am fost pe toată strada, dintr-o parte în alta, pe banda mea. A fost atât de intens și atât de satisfăcător de parcă era prima jucărie din viață mea și mă bucurăm de fiecare clipă în prezența ei.

După câțiva kilometrii de urcat am făcut și prima oprire unde efectiv am dat cască jos și am inceptut să rad de fericire. Este un mix de sentimente de fericire, de satisfacție, de încredere și mândrie, țin minte că efectiv îmi tremurau mâinile. Am stat puțîn să ne liniștim, aș fi vrut să spun că am filmat cu drona dar doar am zburat pentru că am uitat să apăs și pe înregistrare, am observat asta abia acasă.

Am mai mers pe diferite trasee cu virajate dar ca asta niciodată, cel puțin până acum. Deși peisajele sunt epice, efectiv nu m-am putut concentra sau nu am putut să îmi detașez atenția de la drum pentru a opri să pozez mai mult și nu există nici măcar un gram de regret. Sper doar că dată viitoare când voi reveni să nu mai fiu distras de la subiectul peisaj.

Voi aveți un grup cu care călătoriți sau preferați să călătoriți singuri? Întreb pentru că eu până anul trecut am mers mai mult singur dar anul asta fără să îmi propun asta am făcut mai mult ieșiri cu diferite grupuri iar până acum acest este cel mai fain grup cu care am plecat la drum și mă bucur că deși am ieșit o singură dată cu ei am învățat deja lucrui importante sau greșeli pe care le făceam și la care lucrez să le remediez.

Drumul nostru a continuat spre Târgul Secuiesc – Brașov iar de acolo ei au mers spre București, iar eu spre Vălenii de Munte, practic mi-am luat doza necesară de hoinărit singur.

 

Categories: Povești

2 Comments

Violeta Paraschiv · June 12, 2020 at 4:08 pm

Frumos articol si la obiect 😉

    hoinaru · July 14, 2020 at 9:47 am

    Mulțumesc și să sperăm că o să ne continuăm hoinăreala!

Leave a Reply to hoinaru Cancel reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *