Să nu judeci un Honda NC750X înainte să îl conduci

Published by hoinaru on

În viață cât trăiești înveți”, zice un proverb. Weekendul trecut am învățat ca și în cazul oamenilor, că nu e bine să judeci după aparențe sau fără să cunoști. În cazul de față personajul principal este destul de clar din titlu, exact, este vorba despre Honda NC750X DCT.

NC-ul era ultima motocicletă de pe lista mea pe care aș fi vrut să o pozez. Iar asta am realizat cel mai bine în momentul în care am aflat că urmează să o am pentru un weekend. Moment în care am intrat în pană de idei pentru locații, poveste de construit și rută de urmat. Drept pentru care, mi-am permis să încep weekendul de vineri. Era primul weekend în care luam o motocicletă Honda la pozat fără să plouă, cred în minuni!

Știam motorul de la Honda Track Days, nu îl condusesem, efectiv nu m-am interesat deloc de el. Primul contact a fost, meh, l-am luat am mers acasă, mi-am burdușit ghiozdanul și am coborât la motor. Dacă nu știați, Honda NC750X are rezervorul în spate (de 14.1l) iar în față, în locul clasicului rezervor este un spațiu de depozitare pentru cască sau orice alt bagaj (de 23l). Dacă mă întrebați pe mine, elefantul din încăpere, la motocicleta asta, îl reprezenta acel spațiu și nu cutia de viteze automată. Nu este simplu să pleci la drum cu drona după tine, cu camera, cu încărcător de cameră, baterie externă plus alte acareturi, nu este nici cel mai comod și nici cel mai plăcut.

Setez ad-hoc destinația, județul Brașov, clasicul drum spre Bran, după care Zărnești, Măgura și Sat Șirnea. Îmi bag drona, camera și hanoracul în spațiul de bagaje și realizez că aveam ghiozdanul doar așa de moft, VIS, mă vis, vă zic!

Eu sunt pasionat de fotografie, îmi plac motoarele, îmi plac tare și îmi place să și merg, nu sunt vreun expert, nu sunt vreun etalon, însă eu nu m-am dat până acum pe o motocicletă mai manevrabilă pe viraje și care să îți permită atât de repede să te familiarizezi cu ea din punct de vedere al ciclisticii atât de rapid. Prima oprire a fost la fel de ad-hoc ca și locațiile alese, am oprit undeva până în Zărnești, pe un deal. Deal de pe care atât orașul Zărnești cât și Munții Piatra Cariului se pot vedea în toată “splenduarea” lor!

Am fost puțin emoționat la urcare, fiind un macadam destul de pietros și colțuros dar a urcat NC-ul fără nici cea mai mică problemă. Cu ocazia asta o să specific și faptul că este foarte manevrabilă chiar și când te ridici in scărițe, ghidonul fiind la o înălțime perfectă pentru a putea efectua toate manevrele necesare într-un mod relaxat.
Aș fi putut să stau toată ziua în locul asta și să îmi găsesc inspirație de pozat, am tras ceva cadre și cu drona după care într-un final mi-am strâns lucruile și am plecat mai departe, spre Măgura!

Din vârful dealului până la Măgura au mai fost doar câteva minute și iarăși o urcare pe ceva serpentine cu macadam, unde de dată asta și-a făcut prezența controlul tracțiunii. Interesantă senzația să stai cu mâna în gaz și să o lași pe ea să îți limiteze micile “derapaje”.

Îmi doream să merg la Măgura pentru că acum ceva ani în urmă fusesem în zona aia și știam că este genul ăla de priveliște cu vai și dealuri acoperite de un verde crud și din loc, în loc câte o căsuța. Ghinion mă nene, nici în vârf de deal nu mai ai parte de puțină liniște. Taxiuri dintr-o clipă în alta, construcții cu vile care mai de care mai inpunătoare și mai cocoțate și așa mai departe, civilizație…Nu spun că nu este o zona faină, tot aș “pierde” o săptămâna acolo, doar așa să o iau la pas pe cărările alea. M-am oprit, m-am alimentat, am tras ceva cadre, am dat cu drona de pământ oleacă și mi-am continuat drumul.

Următoarea oprire a fost în Satul Șirnea, un alt loc pe care îl știu din copilărie și la care am rămas așa cu gândul. Loc pe care îmi place să îl vizitez ori de câte ori am posibilitatea. Este o zona după ce treci de Moeciu, care acum ceva luni de zile nu era asfaltată și era păcât. Este o zona cu multe viraje  și mai strânse și mai late și pe stânga și pe dreapta iar acum asfaltul este că în palmă! Al doilea factor important, primul fiind spațiul din locul rezervorului la acest NC750X este cutia de viteză DCT. Varianta această având 224kg, are centrul de greutate jos, lucru care o face să se simtă mult mai ușoară decât este în realitate cat și să fie extraordinar de manevrabilă. Cutia schimbă vitezele foarte bine, fără să simți foarte tare schimbarea treptelor sau să fie deranjant. M-am simțit pe virajele alea fix ca un cuțit cu unt care alunecă pe o felie de pâine. Foarte precisă, foarte echilibrată, stabilă și în același timp elegantă.

Odată ajuns la Șirnea, asfaltul se termină și încep drumurile pe tot felul de dealuri și poteci. Nu erau urcări periculoase sau abrupte dar cu siguranță nu era nici un drum asfaltat sau foarte drept. În modul standard, cu traction control-ul activat a urcat fără nici-o problema și a fost o experiență chiar faină. Am ajuns în zona asta fix in momentul zilei când îmi place mie cel mai mult, la apus! Deși nu o să am foarte multe poze aici, veți putea găsi mai multe pe pagină mea de instagram.

Acest Honda NC750X era singura motocicletă la care mă gândisem și la un scenariu mai urban de pozat. Asta înainte să apuc să merg cu ea, atunci când mi se părea o motocicletă care nu îmi trezea prea mare interes. Practic, am judecat sau am tras concluzii pripite, drept pentru care am primit reversul medaliei. Efectiv am renunțat la a mai poza în oraș în detrimentul plimbării. A două zi am mai făcut încă 500 de km și aș fi putut merge și mai mult, fără să fiu obosit, fără să simt dureri, oboseală sau alt impedimente pe care le-am mai întâlnit pe Hoinar spre exemplu.

Cutia de viteze a fost un nou lucru pentru mine și am avut reticențe în legătură și cu asta, că na, ca tot românul, “cum domne să nu mestec eu în cutie?!” Ei bine, să spunem doar că este un alt factor care contribuie la bunăstarea ta ca rider în timpul călătoriei. Mi-a plăcut foarte tare să nu mai fiu nevoit să trag de ambreiaj și să împing la schimbător.

Honda NC750X pentru mine este plăcerea de a pleca la drum lejer, fără griji și alte bagaje,  într-un mod comod. Aș putea spune că este pachetul complet de hoinărit!

Categories: TestRide

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *