Liber la plimbare

Published by hoinaru on

Weekendul trecut a fost primul din perioada de Pandemie în care circulația în afara localităților a fost permisă fără declarație. A fost ceea ce toată lumea aștepta și cu siguranță un prilej de a ieși la o plimbare, o mult dorită plimbare, cu masca la purtător.

Planificasem cu câteva săptămâni înainte ieșierea asta, de când aflasem că din 15 Mai se vor mai diminua restricțiile. Împreună cu un grup din Vălenii de Munte, vălenarii cum îmi place mie să le spun. Traseul era unul cu o anumită doză de curiozitate aș spune, iar asta pentru că implica un anumit loc prin care mai trecusem dar pe perioada serii și nu apucasem să văd nimic, întrucât era beznă. Exact, ați ghicit, locu despre care vorbesc este Barajul de la Siriu!

Traseul era stabilit, Vălenii de Munte – Baraj Siriu – Poiana Brașov – Râșnov – Lacul Bolboci – Vălenii de Munte, gașca pregătită, entuziasmul nu avea cum să lipsească după toată perioada de neieșit la plimbare.

Călătoria a început cu câteva sate care din loc în loc ofereau priveliștea unor dealuri din zona. Dealuri care în perioada asta sunt acoperite de un verde crud, proaspăt de parcă totul este pieptănat și așezat la boloboc. Vremea de afară parcă își făcuse planurile odată cu noi, în favoarea noastră și celorlalți motocicliști plecați la drum.

Prima oprire, prima poză, pauză de țigară, că deh așa este când pleci la drum în gașcă, nu mereu te oprești când vrei și când spun asta nu mă refer că nu mi-a convenit pauza lor de țigară.

Mă refer fix la a două oprire, care s-a întâmplat fără voia noastră, la doar unu, doi kilometrii față de unde oprisem pentru pauză de țigară. Unuia dintre membrii grupului I se oprește motorul în mers. Avantajul de a pleca la drum în grup, dacă pățești ceva ai mereu prietenii alături, care să te ajute , să radă de tine sau pur și simplu să rămână o amintire din călătoria voastră. Deși într-un final apoteotic, după multe biserici, sfinți și mult împins, motorul pornește, proprietarul decide că ar fi mai înțelept să se întoarcă acasă. Îl plângem puțin, îi facem bagajul, ne luăm rămas bun și plecăm mai departe la drum.

Cu cât ne apropiam mai mult de locul pentru care eram entuziasmat, cu atât peisajul devenea mai stâncos, cu mai multe conifere iar pe marginea drumulu își face apariția un rău, semn că ne apropiem de baraj.

După alți câțiva kilometrii, apare marele perete. Urcăm două, trei serpentine și oprim în prima parcare. Este genul acela de priveliște care combină apa, pădurea, stânci, elementele perfecte pentru un material foto foarte bun.

Din păcâte nu am avut timpul necesar pentru a zăbovi prin zona, lucru pentru care sincer mă oftic dar în același timp sunt încântat că am pe lista un loc unde știu că merită să mă întorc și că o să am ce să fotografiez. Așa că mi-am promis că o să refac acest traseu și o să îl aprofundez.

Ne-am contiunuat drumul, drum care a fost asemănător unei prăjituri de mult așteptate pe care o savurezi cu fiecare mușcătura și care se termină mult prea repede, așa mi s-a părut mie că a fost plimbarea din acest weekend!

Am trecut prin patru județe, Prahova, Buzău, Covasna, Brașov și evident că nu am putut să trecem prin Brașov fără să dăm o fugă și la Belvedere.

Este fain să călătorești în grup, să legi noi prietenii, iar senzația pe care o ai atunci când treci pe lângă un grup de copii sau prin câte un sat și toate privirile sunt ațintite către voi este de nedescris!

Categories: Povești

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published.