Unde am plecat și unde am ajuns

Published by hoinaru on

Ca majoritatea plimbărilor de până acum, se întâmplă în weekend. În general eu fiind o persoană destul de matinală. Cu toate astea, nu pot spune că aveam un plan în legătură cu unde să merg, drept pentru care nu am plecat prea devreme la drum. Am mai mesterit prin curte, am mai cugetat încotro să merg și într-un final, relativ târziu, s-a aprins beculețul – PADINA!

Știu câteva locuri de unde apusul se vede demențial în drum spre Padina, așa că m-am echipat, am încălecat și am plecat. Până la Sinaia drumul este relativ neinteresant, un drum liniștit destul de aglomerat indiferent din care parte vii – în cazul meu, eu veneam dinspre Brașov. Exact înainte să ieși din Sinaia, se face dreapta spre Dâmbovița, ei bine de aici începe să fie interesant!

Tot mergând așa câteva minute, încep serpentinele, drumul prin pădure și din nou, mai faci o dreapta. După această dreapta chiar începe distracția, drumul se îngustează, virajele se înmulțesc iar peisajul se îmbogățește. Prima oprire, primele poze, un tablou în culori de toamnă, cu nori zvăpăiați – mă cocoț, pozez, mă îmbarc și pedalez.

Cu trecerea fiecărui viraj, crește altitudinea și odată cu asta și entuziasmul meu. Copacii devin tot mai rari și ușor, dar sigur, apare un mult de munți, copaci, vai și cărări care formau tot felul de planuri, scufundate în lumina caldă de apus. Nu am lenevit nici aici foarte mult, grăbit cu gândul că se duce soarele și pierd apusul, plus că tot pe aici mă întorceam.

Îmi continui drumul și nu pentru foarte multă vreme, asta pentru că ajung la Șaua Dichiului. Evident că am oprit și aici, pare plictisitor cu atâtea opriri, dar dacă o să ajungeți aici o să vedeți de ce sunt așa multe opriri. Am parcat și am văzut nu foarte departe o cruce, destul de mare. Aparent Crucea din Dichiu, de unde ai o priveliște liniștitoare și o băncuță primitoare.

În acest loc(Șaua Dichiului) există o bifurcație, stânga spre Padina și atât știam, habar nu aveam unde duce dreapta. Acum că îmi readuc aminte și scriu toate astea realizez că lucrurile frumoase în această călătorie se întâmplă mereu după “la dreapta”, fiind a treia la dreapta și nivelul curiozității se amplifică. De dată asta era o combinație de entuziasm de necunoscut, de libertate și fericire, este combinația aceea de sentimente care îmi provoacă un mare zâmbet, satisfacție și realizez de ce îmi place cu Hoinaru printre munți și văi. Încă odată “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, eu plecasem spre Padina dar îmi era clar că nu o să mai ajung acolo.

Nu îmi părea rău cu fiecare metru pe care îl parcurgeam. Un drum foarte bine asfaltat, cu viraje lejere și o priveliște în perspectivă a traseului. Pe partea dreapta se vedea chiar pârtia de la Cota 2000. Tot în călătoria asta am mai înțeles și citatul “Nu este importantă destinația ci drumul până la ea”. Întrucât atunci când am ajuns la capătul acestui traseu am dat de un drum forestier care ducea către un hotel și un drum care ducea spre Vârfu Omu. Am decis să mă întorc, încântat de decizia de a descoperi acest drum pe care nu mai fusesem. De dată asta Cota 2000 era pe partea stânga și mă uităm și mă gândeam că de acolo priveam iarnă când mă dădeam cu placă cu gândul la ce se află dincolo de munți.

În dreapta se vedea în zare pe un delușor un fotograf care avea o ședința foto cu un mire și o mireasă. La cum era soarele în acel moment și dacă ar fi pozat cu o săpunieră ar fi ieșit ceva de pus în ramă. Dintr-o dată se vede pe partea dreaptă ca un fel de potecă direct din drum. Mi-am permis să intru pe aceea potecă, nu am stat deloc pe gânduri. A patra “la dreapta”, fix printre două dealuri, deja era puțin cam provocator, întrucât Hoinarul este un exemplar de stradă, însă nu a făcut fițe și a mers fără probleme.

Ajung la o stână părăsită de unde se vedea Lacul Bolboci printre razele soarelui care stătea să se ascundă după munți. Am pozat modelul m-am odihnit puțin, am cotrobăit prin casa ciobanului și când să îmi iau ghiozdanul și casca, fix în față mea era o ramă de geam, doar ramă, care încadra perfect soarele, munții și Hoinaru. Asta a fost o fotografie care a apărut în calendarul celor de la MotoADN în urma unui concurs.

Am făcut poza, am împachetat totul, am încălecat și am plecat, spre casă am înghețat. Cam așa am aflat eu unde este Transbucegi, cum este acolo și cel fel de priveliști are de oferit. Acolo mi-a venit ideea de a face o plimbare de pe un Trans pe altul. O să vedem dacă o să se și finalizeze această idee.

Galerie full aici!

Categories: Povești

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published.